Credit ipotecar șters – proiect de lege

22 mai 2015
credit ipotecar
Credit ipotecar șters – un nou proiect de lege

Dacă în urmă cu ceva timp ai contractat un credit ipotecar pe care nu îl mai poți achita, află că săptămâna aceasta a fost depus un nou proiect de lege în cadrul Camerei Deputaților. Proiectul de lege are ca scop ștergerea datoriilor ipotecare pentru persoanele fizice care au contractat un credit ipotecar, dar pe care nu îl mai pot achita. Împrumutul ar putea fi achitat prin predarea imobilului garantat instituției bancare de la care ai luat creditul.

Acest poiect de lege a fost realizat de 156 de parlamentari, iar deputatul PNL Daniel Zamfir, cel care a și depus proiectul, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că scopul acestui plan este acela de a instaura principiul echității între bancă și clienți. În acest mod băncile își vor reduce din pierderi cu până la 40%-50%, iar clienților le vor fi șterse datoriile, fără ca aceștia să mai poarte pe frunte pecetea insolventului. Astfel, dacă legea va fi aprobată și promulgată, oamenii își vor achita creditele ipotecare pe care nu le mai pot duce odată cu plasarea imobilelor în favoarea instituțiilor bancare; și vor avea șansa de a contracta alte credite, cu dobânzi mai avantajoase, pentru a-și cumpăra alte locuințe.

În prezent, datorită crizei financiare cu care ne luptăm de ani buni, în momentul în care un client nu își mai poate achita un credit ipotecar, banca poate să înregistreze o pierdere de până la 90%. Bineînțeles că instituția bancara va demara toate procedurile necesare pentru a-și reduce din pagubă, însă tu riști să-ți pierzi nu doar imobilul ipotecat, ci și alte bunuri pe care le deții pe numele tău. Legea aceasta te asigură că nu îți vei pierde și celelalte bunuri, iar banca are posibilitatea să își reducă mare parte din datorie dacă mecanismul de preluare se va efectua rapid printr-un notar sau un executor judecătoresc. Așadar potențiala lege protejează atât instituțiile bancare, cât și persoanele fizice care au datorii ipotecare pe care nu le mai pot achita.

Poate că în urmă cu câțiva ani te-ai bucurat de un anumit statut financiar, iar produsele băncilor de la acea vreme au fost mai mult sau mai puțin avantajoase, însă odată cu posibilitatea aprobării acestui proiect de lege, tu, ca și client, vei putea da startul unui nou început. Numai că de data aceasta ar trebui să faci lucrurile diferit și corect. În loc să mai contractezi un credit după ureche, cel mai bine este să apelezi la serviciile gratuite ale unui broker de credite bancare. Împreună cu acesta vei face cea mai bună alegere – atât privind suma, cât și legat de instituția bancară sau non-bancară cea mai avantajoasă de la care te vei putea împrumuta. Specialiștii din domeniul financiar bancar vor înfăptui pentru tine toate acțiunile necesare pentru ca tu să nu mai treci prin neplăcerea de a rămâne în urmă cu ratele. Așadar, dacă faci un împrumut, brokerul de credite ți-l va recomanda pe cel mai bun, realizat conform puterii tale financiare. Nevoile tale își pot găsi rezolvarea și ziua de mâine va fi mai sigură dacă apelezi la un broker de credite.

Dacă proiectul de lege va fi aprobat, până și piața imobiliară și piața construcțiilor au mari șanse să se dezghețe. Viitorul începe să sune mai bine, atât pentru instituțiile bancare, cât și pentru clienți.

Sursă informații – mediafax.ro
Sursă foto – avbs.ro